Alternante Revista de cultura (1.18)

MARIA GRAZIA CALANDRONE – gennaio 2018

Nerostind nume

Spunea mereu
spuneţi-i că o iubesc
şi spuneţi-i că  vin de departe
ca s-o iubesc.
 
Spuneţi-i, chiar dacă -i ieşeau
îngeri şi demoni din gură,
eu îi vedeam doar gura.
 
Spuneţi-i că va stărui în mine
pentru totdeauna.
Spuneţi-i, vă rog. Spunea mereu.

30 aprilie 2016

din Gli Scomparsi (GiallaOro pordenonelegge, 2016)
 
fotografia Luciei Galante
 
sub rochii elegante apasă
exuberanţa onesta a cărnii (destinată
cusaturilor de pe umeri)
e lesne să-ţi imaginezi acel trup
mişcându-se sub imensitatea cerului al grâului de mai,
stând în întregul
unei singure existenţe
sub greutatea cerului
şi o valenţă ca o mulgime care nu poate fi investigată
mama, daca din centrul grâului răsare
stridorul mecanic al morţii tale
imatură ca şi grâul de mai
iertată
precum ierţi macul
în singurătatea grâului,
cum se iartă viaţa
care nu cunoaşte altceva decât pe sine
 
9 mai 2017 ( în “Interno Poesia”)
 
hrană fară aparenţe înşelătoare
 
mă simţeam confortabil cu tine, ca ei într-o casă
cu perdele şi lucruri spălate
de lumina soarelui
 
afară totul era incontestabil şi limpede
ca într-o după-amiază de vară
 
spuneam mereu că nu cunosc îngerii, te cunosc însă pe tine
reîntoarsa în lume ca şi prima iubire
 
*
chipul tău era onest ca o raza de soare
şi atât de aproape
iar privindu-gi ochii
îţi vedeam inima
topindu-se în filamente incandescente de aur şi de lavă
 
*
ochii tăi
copleşeau ochii iubirilor deja iubite
iar fierbinţeala creetea din gânduri invizibile îndepărtate
şi mieca alte gânduri
invizibile şi noi
 
*
iar noi, între alte lacuri inundate de lumină
ne aminteam ceea ce nu ştiam
 
vreme în care se amesteca dulceaţa celor care iubesc,
cum acgiona împotriva noastră, ea iubirea,
îndulcindu-ne, căci singurătatea celor
care au simţit odată iubirea
nu este aceeaşi singurătate
cu a celor niciodată iubiţi
 
(în “Interno Poesia” 2.1.2017)

inedit din Il bene morale (volum în curs de apariţie la editura Crocetti)
Cântec

Cânt pentru că te reîntorci
atunci când cânt
cânt pentru ca în toate zilele strabaţi
mile de singurătate
pentru a-mi şterge lacrimile.
 
Ma rueinez să-ţi cer atâta
şi încetez să cânt.
 
Cânt şi sunt iluzoriu
ca o floare de tei
cânt şi stau cu adevărat
acolo unde ma minunez:
 
la începutul lumii
e umbra albă a primilor trandafiri
care nu mai sunt iubire
căci cânt şi te văd întorcându-te
cum revin lucrurile la mal:
fară trecut,
cu pieptul spălat
de mare.
 
Uite!
 
urci scările ca un copilandru
care dă de pe gene un fir de sare,
împinge repetat cu arătătorul
uşa, îngenunchează
în grabă, rosteete
cu grabă: “Haide!
te duc la mare”, surâzându-mi, de la statura sa
de măzăriche şi trandafir, din pansamentul sau de suflet salvat
de lucrurile marunte.
 
Din gura lui candidă râde lumea
şi râd lucrurile
transparente ale cerului
dacă, abia întorcându-se
de ruşine, spune: “Vezi, nu mai mă tem”
 
ca şi cum ar vorbi unei umbre evaporate
în inocenţă
 
liniştea ginestrelor, în şoapta trandafirilor
ieşită pe ferestrele
deschise
până la fundaţie.
 
Astfel ma laşi sub cerul liber
lipsit de povară. Iar atunci cânt
aşezată
în viaţa, lipsită de dragoste,
care nu se opreşte
 
prezenţa perfectă
a celor ce nu contează
dar e fara voie, fara dărâmături, fara reuşita
materiei
 
e doar praf care tinde spre lumină.
 
Roma, 30 septembrie 2010
 
*
cât de active sunt creaturile,
cu, câtă atenţie trec peneluri
pe panourile din lemn
 
ştiind că trebuie să moară totuei
 
dar acum
o fac
            şi facând
            uită
 
şi sunt într-adevăr zei, cu adevărat nemuritori,
în această simfonie de soare pe prima iarbă verde-intens de aprilie
aceşti patru băieţi cu penel cu miros proaspăt şi mireasmă de firnis
berea în buzunarul pantalonilor, bascul pus
extravagant şi zâmbetul care spune eu sunt viu,
eu în acest moment
 
sunt viu pentru totdeauna
 
Roma, 4 aprilie 2016
 
Roza animalelor (Zona, 2014)
 
eu nu sunt decât albul bestiei
şi splendoarea ochiului ei
negru,
rotund,
blând
 
sunt blândeţea universului
care se învârte în el însuşi
precum ochiul în orbita
animalului,
 
idol adormit,
care, limitând abisul, scapă aici prima lacrimă
de bucurie
 
au trebuit
milenii pentru aceasta unică
lacrima,
 
la care se-nchină, precum se-nchină
un câmp
de flori batut de un vânt
sideral, acest plural uman
 
încununat
de soare şi plamadit din acelaşi aluat
al bestiei,
 
aceasta mizerie care doreşte sa fie
mângâiată
de compasiunea ochiului tău
 
Roma, 12 ianuarie 2013

inedit

persoana pe care o iubesc era plăcută
şi am îndrăgit-o imediat
pentru că era persoana cea mai politicoasă
pe care am cunoscut-o
 
persoana pe care o iubesc am iubit-o imediat cu nestăvilirea
bucuriei iubirii
pentru că era dulce şi umană
şi avea grija binelui
tuturor
 
persoana de azi
vorbeşte pentru a-l jigni
pe cel care o iubeşte, vorbeşte
arogant fără să se scuze
fără să se explice
 
eu, care nu cred în evidenţa răului,
caut greşeala
 
cei din jur îmi spun că asta
e greşeala: faptul că nu plec,
că nu sunt decisă
 
spun că cel care iubeşte este călăul
 
spun că jignirea este a primi
în mod natural ce ni se cuvine
şi aşteptam: să fim iubiţi
fără condiţii
 
ei spun
că rana
nu este a mea, să fiu abandonată,
că este cea mai profundă ruşine
ar fi
ca în cele din urmă
să fim
fără pretenţii şi fără condiţii
 
în sfârşit iubiţi
 
19 mai 2015

dacă, maturi fiind, reapare
pâmântul imaculat originar
pe care-l vedeam cu ochii de copil,
am redevenit cei care am fost

scunzi, aproape de sensul lucrurilor,
corole deschise
pe o palmă de pământ
 
Roma, 9 octombrie 2017

Traducere şi prezentare : EUGEN D. POPIN

Maria Grazia Calandrone (n. 1964 la Milano, actualmente locuieşte la Roma) poetă, jurnalistă, dramaturg, actor, organizator de spectacole, autoare şi conducătoare de programe culturale pentru postul de radio Rai tre. Scrie pentru cotidianele “Il Manifesto” şi “Corriere della Sera”, pentru “Alfabeta 2” şi “Doppiozero”. şi gine rubrica de poezie inedita “Cantiere Poesia” a revistei internagionale lunare de poezie “Poesia”. Colaborează la trimestrialul de film “Rifrazioni”, cu revista de arta şi psihanaliză “Il Corpo”, coordonează în colaborare colecgia de poezie “i domani” a editurii Aragno Editore. Lucrează în prezent la o carte-ancheta ”Ti chiamavo col pianto” despre victimele justigiei privind cazurile minorilor în Italia şi la ”I Volontari” ei la un documentar privind tratamentul emigrangilor.

Carţi publicate: Pietra di paragone (Tracce, 1998 – premiul Nuove Scrittrici – Noile Scriitoare, 1997), La scimmia randagia (Crocetti, 2003 – premiul Pasolini, Opera Prima), Come per mezzo di una briglia ardente (Atelier, 2005) La macchina responsabile (Crocetti, 2007), Sulla bocca di tutti (Crocetti, 2010 – premiul Napoli), Atto di vita nascente (Lieto Colle, 2010), L’infinito mélo, pseudoromanzo con Vivavox, La vita chiara (transeuropa, 2011); cuprinsă în Nuovi poeti italiani 6 (Einaudi, 2012); prosa Salvare Caino inclusă în Nell’occhio di chi guarda (Donzelli, 2014).

A compus, în colaborare cu Michele Caccamo, Dalla sua bocca. Rescrieri a unsprezece însemnari inedite de Alda Merini (Zona, 2013). În 2012 face parte din proiectul RAI TV “UnoMattina Poesia”, colaborează cu Rai Letteratura şi cu muzicianul Canio Loguercio şi este câştigătoarea Premiului ”Haiku in Italia” al Institutului Japonez de Cultură. În 2013 începe o colaborare cu Cult Book (Rai 3) şi este parte a video producţiei Ritratto continuo de Francesca Montinaro, expusa la Galleria d’Arte Moderna din Roma, la Palazzo Montecitorio şi la Bienala Venezia 2017; în 2017 participă la filmul documentarul al Donatellei Baglivo “Il futuro in una poesia”, prezentat la Mostra del Cinema de la Veneţia şi în proiectul “PoemsWith a View” al regizorului israelian Omri Lior.

Poezia Marie Grazia Calandrone este tradusă în limbile: arabă, cehă, franceză, japoneză, greacă, engleză, persaană, portugheză, rusă, sârbă, spaniolă, suedeză, germană, română şi turcă.